Acțiune a polițiștilor în Valu lui Traian. Au fost aplicate amenzi de 6.000 de lei 

Mașini de poliție - imagine cu caracter ilustrativ. FOTO Adrian Boioglu

Polițiștii din Murfatlar și Valu lui Traian au desfășurat, pe 22 septembrie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, informează IPJ Constanța.

La acțiune au participat polițiști din cadrul Poliției orașului Murfatlar și ai Postului de Poliție Valu lui Traian.

În timpul controalelor, oamenii legii au legitimat 14 persoane și au oprit pentru verificări cinci autovehicule.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.000 de lei.

Potrivit IPJ Constanța, toate sancțiunile au fost aplicate în baza Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*