Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Valu lui Traian a fost sfințită, evenimentul reunind membri ai comunității locale și reprezentanți ai administrației. Primarul comunei, Iulia Iurea, a descris momentul drept unul cu o semnificație deosebită pentru vălureni și le-a mulțumit celor care au contribuit la realizarea lăcașului de cult.
La slujba de sfințire au participat, între alții, Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, și președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi.
Pentru primarul Iulia Iurea, evenimentul a fost nu doar unul religios, ci și un moment dedicat comunității și oamenilor care au contribuit la realizarea bisericii.
„Astăzi am trăit împreună cu vălurenii un moment cu o însemnătate aparte pentru comunitatea noastră: sfințirea Bisericii «Sfânta Cuvioasă Parascheva». O astfel de zi este despre credință, recunoștință și, mai ales, despre oameni. Despre cei care au pus suflet, timp și trudă pentru ca acest loc să prindă viață și să devină un spațiu al rugăciunii, al liniștii și al întâlnirii dintre noi”, a declarat Iulia Iurea.
Primarul comunei și-a exprimat speranța că noul lăcaș de cult va deveni un punct important pentru viața comunității din Valu lui Traian.
„Fie ca Biserica «Sfânta Cuvioasă Parascheva» să rămână de aici înainte un loc al păcii, al speranței și al oamenilor care se adună cu sufletul deschis”, a transmis edilul.
Iulia Iurea le-a mulțumit tuturor celor care au contribuit la acest moment și a adresat mulțumiri speciale Arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, președintelui CJ Constanța, Florin Mitroi, precum și reprezentanților presei locale.
Prezent la slujbă, Florin Mitroi a vorbit, la rândul său, despre importanța comunității și a solidarității dintre oameni.
„A fost o zi despre credință, despre suflet și despre puterea unei comunități unite. Am văzut emoție, bucurie și recunoștință și m-am bucurat să fiu parte din acest moment”, a transmis președintele Consiliului Județean Constanța.
Acesta a îndemnat oamenii să rămână aproape unii de ceilalți și să se sprijine în momentele dificile.
„Să rămânem aproape unii de alții, să ne sprijinim la greu și să nu uităm că, înainte de orice funcție, responsabilitate sau statut, suntem oameni”, a mai declarat Florin Mitroi.

Be the first to comment