FOTO Primăria Valu lui Traian anunță construirea unei grădinițe și a unei școli în cartierul Tineretului

Primăria va construi o școală și o grădiniță. FOTO Primăria Valu lui Traian

Primăria Valu lui Traian anunță construirea unei grădinițe și a unei școli în cartierul Tineretului, ambele proiecte fiind aprobate și având finanțate din bugetul local și din fonduri europene.

“Când nevoile unei comunități sunt cunoscute și pe deplin împărtășite de membrii săi, schimbarea în bine se întâmplă mult mai repede și are toate premisele să fie durabilă. Pe această cale informăm vălurenii că cele 2 proiecte:

1.“Construire Grădiniță și Creșă și Împrejmuire în Cartierul Tineretului, Zona Lotizată F;

2.“Construire Școala cu clasele Grupa 0-Clasa a VIII-a, Sală de educație fizică și sport, spațiu pentru After School, Anexă pentru Spațiu tehnic și împrejmuire teren în Cartierul Tineretului, zona lotizată F;

Au fost aprobate și sunt finanțate din bugetul local și fonduri europene în cadrul programului POR 2014-2020”, a transmis Primăria Valu lui Traian.

Primăria Valu lui Traian a mai transmis că în data de 5 mai a început execuția lucrărilor. În cadrul acestei clădiri vor funcționa 4 grupe de grădiniță și 2 grupe de creșă, iar proiectul prevedere atât amenajări exterioare de funcționalitate cât și pentru petrecerea timpului liber.

Execuția lucrărilor la cel de-al doilea proiect începe în data de 12 mai. Pe lângă sălile de curs și laboroaterele destinate elevilor, proiectul prevede și spațiu pentru desfășurarea activităților After School. De asemenea, în cadrul aceluiași proiect se va construi și o sală pentru orele de educație fizică și vor fi amenajate terenuri pentru activități sportive mixte în aer liber.

Termenul de execuție pentru cele două proiecte este de 12 luni.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*