Există copii care se remarcă prin câte o reușită, dar există însă și copii care demonstrează că succesul nu este o întâmplare, ci este rezultatul unei munci constante, al disciplinei și al dorinței de a deveni, de fiecare dată, mai buni decât au fost până atunci. Andrei-Alexandru Scarlat, din Valu lui Traian, face parte din această categorie.
Pentru al doilea an consecutiv, băiatul a obținut titlul de Super Champion în cadrul Olimpiadei Internaționale WAMAS, una dintre cele mai importante competiții de aritmetică mentală din lume. La ediția din acest an, desfășurată între 29 și 30 iunie, la Istanbul, au participat peste 400 de copii din 16 țări, ceea ce transformă performanța lui Alexandru într-o confirmare a valorii sale la nivel internațional.
Dacă anul trecut comunitatea din Valu lui Traian îi descoperea povestea și îl felicita pentru primul său titlu de Super Champion, anul acesta Alexandru revine cu o reușită și mai valoroasă: aceea de a demonstra că performanța poate fi menținută și consolidată.
Citește și: FOTO La doar 12 ani, un copil din Valu lui Traian a cunoscut deja excelența internațională. Andrei-Alexandru Scarlat iubește sportul și este as la aritmetică mentală
În spatele acestei medalii nu stau doar orele de pregătire pentru competiții, ci ani întregi de disciplină și perseverență. Andrei continuă să se pregătească la Nomin Jyuku Constanța, unde și-a dezvoltat abilitățile de aritmetică mentală, o metodă educațională inspirată din sistemul japonez care antrenează rapiditatea în calcul, memoria, concentrarea și capacitatea de a lucra sub presiune.
Rezultatele sale nu se rezumă însă doar la această disciplină. Andrei-Alexandru Scarlat este unul dintre acei elevi care reușesc să exceleze în mai multe domenii în același timp. Are media generală 10 și s-a remarcat constant la olimpiade și concursuri de limba și literatura română, matematică, lingvistică și limba germană, demonstrând că performanța este pentru el un mod firesc de a învăța și de a evolua.
Cei care îl cunosc spun că modestia este una dintre cele mai frumoase calități ale lui. De cele mai multe ori, Alexandru preferă să lase rezultatele să vorbeasc pentru el, iar acestea grăiesc din ce în ce mai convingător.
Pentru Valu lui Traian, astfel de reușite nu sunt doar simple motive de mândrie, ci ele arată că în comunitate cresc copii cu un potențial extraordinar, susținuți de familii implicate și de dascăli care îi încurajează să își urmeze pasiunile și să își depășească limitele. Antrenoarea lui Alexandru, Elena Toma, managerul Nomin Jyuku din Constanța, este de asemenea o vălureancă ce ajuns să atingă nivele înalte de performanță în carieră, iar acum antrenează minți de copii pentru a deveni geniale.
Într-o perioadă în care exemplele autentice devin parcă tot mai prețioase, povestea lui Andrei-Alexandru Scarlat transmite un mesaj profund și anume acela că talentul deschide uși, însă munca, seriozitatea și perseverența sunt de fapt cele care le mențin deschise.
În doar câțiva ani, Alexandru și-a construit deja un palmares impresionant, iar faptul că reușește să își păstreze locul în elita mondială a aritmeticii mentale confirmă că drumul său este abia la început. Pentru comunitatea din Valu lui Traian, el rămâne unul dintre acei copii care demonstrează, prin fiecare nouă performanță, că excelența nu are vârstă.

Be the first to comment