Noi întreruperi de curent electric în Valu lui Traian, în data de 1 octombrie

Fără curent din cauza unei lucrări. FOTO Adrian Boioglu
Fără curent, din nou, la Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu

Noi întreruperi de curent electric sunt programate în Valu lui Traia în data de 1 octombrie, între orele 9 – 17.

E-Distribuţie Dobrogea  anunțat că a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.

Astfel, în data de 1 octombrie, între orele 9 – 17 vor avea loc întreruperi în localitatea Valu lui Traian.  Este vorba de străzile Soarelui, Calea București – parțial, Împărat Traian, Decebal, Socului, Măceșului, Soarelui, Cocorilor, Pescărușilor, Liliacului, Anasonului, Horia Cloșca și Crișan, Nicolae Bălcescu, Semănătorilor, Pădurii, Theodor Aman, Islazului, inclusiv Stația apa RAJA 2, strada Decebal, Stația apa RAJA 1, strada Pădurii – întrerupere parțială.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

  1. Ar fi de interes să se anunțe întreruperile programate pentru toată luna, in fiecare lună.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*