Un bărbat din Valu lui Traian, cercetat penal după ce a furat cablul instalației de iluminare de o firmă din Satul de Vacanță

Polițiștii au pus în aplicare mandatul de arestare. FOTO Arhivă
E nevoie de mai multe cătușe în Valu lui Traian? FOTO Arhivă

Un individ din Valu lui Traian s-a ales cu dosar penal după ce a dat o spargere în Satul de Vacanță. Bărbatul în vârstă de 44 ani a sărit gardul unei terase și a încercat să fure cablul de la instalația de iluminat a firmei.

Polițiștii constănțeni de la Secția 1 sunt cei care au fost sesizați printr-un apel la numărul 112 despre producerea acestui furt. Deplasați la fața locului, oamenii legii l-au prins pe hoț. Acesta avea asupra lui o sacoșă de plastic plină cu bucăți de cablu și componente electrice. Prejudiciul, în valoare de aproximativ 600 de lei, a fost recuperat în totalitate și predat persoanei vătămate.

Polițiștii constănțeni continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*