Primăria Valu lui Traian vine cu explicații în urma incidentului produs în timpul unei acțiuni de prindere a câinilor fără stăpân

Primăria Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu / Valureni.ro
Primăria Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu / Valureni.ro

Primăria comunei Valu lui Traian informează cetățenii cu privire la un incident neplăcut și izolat care a avut loc ieri, 27.01.2026, în cadrul unei acțiuni de gestionare a câinilor fără stăpân, desfășurată în colaborare cu ASPA, la solicitarea administrației publice locale, ca urmare a sesizărilor primite din partea cetățenilor și a constatărilor din teren ale Poliției Locale.

„Mai exact, în timpul intervenției, un câine tranchilizat pe domeniul public s-a deplasat și a pătruns în curtea unei unități de învățământ din localitate. Pentru a preveni eventuale riscuri suplimentare, echipa ASPA a intervenit și a ridicat animalul, transportându-l ulterior către ambulanța veterinară. Menționăm că această situație nu este una de dorit și nu reflectă modul în care astfel de acțiuni ar trebui să se desfășoare în proximitatea unităților de învățământ sau a unor instituții publice.

Regretăm incidentul produs și ne cerem scuze tuturor cetățenilor care au fost afectați negativ sau îngrijorați de această situație!

Primăria Valu lui Traian tratează cu maximă seriozitate siguranța cetățenilor și, în special, a copiilor. În acest sens, vor fi analizate circumstanțele producerii incidentului, iar împreună cu partenerii implicați vor fi stabilite măsuri suplimentare pentru ca intervențiile viitoare să fie realizate cu prudență sporită” – au spus reprezentanții Primăriei Valu lui Traian.

Primăria Valu lui Traian mai afirmă că acțiunile de capturare a câinilor fără stăpân au ca obiectiv protejarea comunității, dar acestea trebuie să se desfășoare în condiții care să nu genereze disconfort sau riscuri pentru populație.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*