
În ultimele zile, mai mulți locuitori din Valu lui Traian au semnalat probleme legate de presiunea scăzută a apei în diverse zone ale localității. Deși gestionarea rețelei de alimentare cu apă nu intră în atribuțiile directe ale Primăriei, administrația locală s-a implicat activ pentru a urgenta soluționarea situației.
Primarul Iulia Iurea a anunțat că, zilele acestea, echipele RAJA execută lucrări de reconfigurare a rețelei din zona DN3 și intervenții punctuale în mai multe zone afectate.
„În perioada 20–22 iunie se execută, pe raza localității, de către lucrătorii RAJA, lucrări privind reconfigurarea alimentării conductelor de apă din noua rețea de alimentare montată pe DN3. Pentru a rezolva punctual problema pe străzile Republicii, Mureșului, Eminescu și București, vor executa joi, 20 iunie, un bypass din stația de pompare și clorinare existentă pe strada Haltei”, a declarat Iulia Iurea.
Această lucrare ar urma să permită alimentarea zonelor afectate prin două direcții, ceea ce va duce la o îmbunătățire a presiunii apei în gospodării.
Primăria Valu lui Traian urmărește îndeaproape desfășurarea lucrărilor și continuă dialogul cu operatorul de apă, astfel încât sesizările locuitorilor să fie tratate cu prioritate și să fie identificate cele mai eficiente soluții tehnice.
Be the first to comment