Șofer urmărit de polițiști în Valu lui Traian după ce a refuzat să oprească la semnal

Mașină de Poliție

Un șofer a fost urmărit de polițiști în Valu lui Traian după ce a refuzat să oprească la semnal.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 11 noiembrie a.c., în jurul orei 20.30, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Constanța au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe D.N. 3, în comuna Valu lui Traian.

Conducătorul auto nu a oprit la semnal, continuându-și deplasarea.

Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, autoturismul fiind interceptat pe Calea Dobrogei.

La volanul acestuia a fost identificat un bărbat, de 43 de ani.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta are anulat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*