Cursuri online timp de 30 de zile pentru toate școlile din județul Constanța

Școala Viceamiral Ioan Murgescu din Valu lui Traian. FOTO SVIM
Școala Viceamiral Ioan Murgescu din Valu lui Traian. FOTO SVIM

Toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Constanța vor adopta începând de luni, 9 noiembrie, scenariul 3 de funcționare pentru 30 de zile, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean Constanța.

Așadar, un număr de 108.496 de preșcolari și elevi, alături de 7668 de cadre didactice își vor desfășura activitățile didactice în sistem on-line.

Începând cu luna martie a acestui an și până în luna septembrie, s-au achiziționat la nivelul județului 5171 de dispozitive pentru învățarea on-line, obținute prin eforturile managerilor instituțiilor școlare care au încheiat diverse colaborări cu autoritățile locale, agenții economici și organizațiile non-guvernamentale (fonduri proprii, fonduri UAT, sponsorizări, donații).

Prin aplicarea Hotărârii nr. 370/2020 privind aprobarea Programului național Școala de acasă și pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru Ministerul Educației și Cercetării 5689 de dispozitive vor fi asigurate în această perioadă, cu prioritate pentru copiii care provin din medii defavorizate.

Inspectoratul Școlar Județean Constanța asigură, prin Hotărârea de Guvern nr. 756- Educația în siguranță, un număr de 170 de tablete și aproximativ 192 de laptopuri, alături de alte dispozitive solicitate de unitățile de învățământ din județ: sisteme tablă interactivă și videoproiector (132), camere web (78), camere streaming (91), routere (192), switch-uri (42), imprimante (31) etc

La acestea se vor adauga dispozitivele achiziționate de către unitățile de învățământ, în parteneriat cu administrația publică locală prin Hotărârea de Guvern nr. 144/2020– privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfășurării în condiții de prevenție a activităților didactice aferente anului școlar 2020/2021 în contextul riscului de infecție cu coronavirus SARS-CoV-2. Data deschiderii apelului a fost 02.11.2020, iar dispozitivele fie au fost achiziționate, fie pot fi achiziționate în perioada următoare, pentru ca apoi sumele să fie recuperate prin proiect.

Tot în privința dotării cu dispozitive electronice, prin Proiectul pentru Învățământul Secundar ROSE se achiziționează 2433 de laptopuri, 213 sisteme tablă interactivă și videoproiector, 280 de camere pentru videoconferință.

În acest moment, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța li s-a solicitat directorilor unităților de învățământ o situație clară cu privire la modul în care se derulează procesul didactic începând de astăzi, precum și o actualizare a procedurii proprii de funcționare, în baza scenariului 3 de activitate.

De precizat este că unitățile de învățământ funcționează utilizând platforme educaționale care permit derularea de activități on-line, de tip sincron sau asincron. Managerii școlari au achiziționat dispozitive, astfel încât cadrele didactice pot susține activitatea didactică din sala de clasă, apelând la laptopuri, table smart, videoproiectoare. Pentru situațiile excepționale în care dispozitivele nu au fost furnizate încă, directorii au identificat diverse modalități de derulare a procesului instructiv-educativ, în funcție de resursele de care dispun. Menționăm că acest sistem de funcționare este reglementat prin Metodologia-cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*