
Clopoțelul a răsunat din nou, astăzi, la unitățile de învățământ din Valu lui Traian. La Școala Gimnazială Nr.1, curtea s-a umplut de bucuria copiilor, de emoția părinților și de solemnitatea cadrelor didactice. Festivitatea de deschidere a noului an școlar i-a adunat pe elevi, profesori, reprezentanți ai administrației locale, cărora li s-au adăugat și apărătorii legii. Toți au transmis același mesaj: educația copiilor din comunitate rămâne o prioritate.
Primarul comunei Valu lui Traian, Iulia Iurea, a vorbit despre încrederea cu care elevii pot începe acest an școlar:
„Dincolo de emoții, copiii trebuie să fie conștienți că își vor începe activitatea educațională în școli dotate, au toată susținerea autorităților publice locale, au toată susținerea profesorilor, au toată susținerea părinților. Așa cum am spus și în discursul de deschidere a anului școlar, ceea ce ei învață astăzi este bucuria noastră de mâine și este normal să fim preocupați de dezvoltarea lor.”
Șefa administrației publice locale a ținut să pună accent pe stabilitatea începutului de an la Valu lui Traian.
„Anul școlar, la Valu lui Traian, a început cu o normalitate. Cadrele didactice au ales să fie prezente la deschiderea anului școlar, au ales să fie prezente la clase, niciun profesor nu a anunțat că nu va ține cursurile. Eu mă bazez pe aceste aspecte și știu sigur că anul școlar la Valu lui Traian nu va avea sincope”, a dat asigurări Iulia Iurea.
Primarul a explicat și situația grădiniței și creșei din zona lotizată F, finalizată la nivel de construcție, dar încă nefuncțională.
„Deși are o capacitate de opt clase, nu am avut înscriși decât 52 de copii. Nu puteam să funcționăm într-o grădiniță de 1.500 mp doar cu o clasă și jumătate. Motiv pentru care vom amâna deschiderea pentru anul următor, sperând că vor fi mai mulți copii și de la unitățile existente, pentru a evita aglomerarea acestora, se vor transfera mai mulți acolo”, a sugerat edilul.
Iulia Iurea a abordat succint și tema construcției unui viitor liceu în Valu lui Traian. Primarul afirmă că nu poate da nici măcar un orizont de timp estimativ pentru demararea acestui proiect, însă el rămâne un punct de mare interes și responsabilitate pe agenda administrației publice locale.
„Nu am feed-back referitor la continuarea acestui proiect, deși noi suntem în proces de licitație pentru execuție. Dacă nu va fi pe programul pentru care am obținut deja finanțare și poate va fi întârziat, cu siguranță vom accesa alt program pentru investițiile noastre”, promite Iurea.
Părinții, cadrele didactice și elevii s-au bucurat să primească și mesajul de încredere venit din partea agentului de poliție Olimpiu Ciolpan, ajutor al șefului de post din Valu lui Traian:
„Suntem aici pentru a vă fi aproape și pentru a vă asigura că acest drum spre educație este parcurs în siguranță. Prin campania «Mai multă grijă, mai multă siguranță», ne-am propus să fim mereu alături de voi, pe întreg parcursul anului școlar. Am pregătit un dispozitiv adaptat fiecărei școli, astfel încât colegii noștri să fie zilnic prezenți la intrarea și la ieșirea de la cursuri, pe traseele aglomerate și în zonele apropiate, gata să intervină atunci când este nevoie”.
Polițiștii dau asigurări că vor organiza acțiuni preventive împreună cu elevii, părinții și cadrele didactice. Scopul acestora fiind identificarea celor mai bune soluții pentru fiecare situație apărută.
Atmosfera festivă, promisiunile de sprijin și angajamentele pentru siguranță au transformat începutul de an școlar la Valu lui Traian într-un moment de încredere. Copiii au pășit din nou în sălile de clasă cu emoție, iar comunitatea a demonstrat că îi susține la fiecare pas pe drumul educației.
Ne vedem și pe DELTA TV – Televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud-Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Reportajele și emisiunile de calitate sunt pe www.deltatv.ro
Be the first to comment