Supraaglomerarea uneia dintre cele mai mari unități de învățământ din județul Constanța determină o reorganizare importantă a activității școlare la Valu lui Traian. Începând cu anul școlar viitor, elevii de gimnaziu ai Școlii Generale Nr. 1 vor învăța în noua clădire construită în zona lotizată F, o investiție realizată de administrația locală pentru a rezolva problema lipsei de spațiu și pentru a asigura tuturor elevilor program de dimineață.
Decizia vine în contextul în care unitatea de învățământ funcționează deja la capacitate maximă, cu aproximativ 1.120 de elevi înscriși.
„Trei clase a IV-a funcționează în programul de după-amiază, tocmai pentru că Școala Nr. 1 nu mai are spațiu alocat pentru ca și acești copii să învețe de dimineață. Am stabilit împreună cu directorul școlii ca gimnaziul Școlii Nr. 1 să se mute în noul corp de clădire din zona lotizată F, iar astfel toți elevii înscriși la Școala Nr. 1, fie că învață în clădirea veche, fie în cea nouă din zona F, vor avea ore de dimineață”, explică primarul comunei Valu lui Traian, Iulia Iurea.
Potrivit acesteia, elevii de gimnaziu care vor învăța în noua clădire vor începe cursurile la ora 09:00, pentru a putea fi asigurat transportul școlar.
Microbuzele achiziționate de Primărie, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, îi vor prelua pe cei aproximativ 450 de elevi din zonele în care locuiesc și îi vor transporta la școală.
Elevii claselor primare vor rămâne să învețe la sediul vechi al școlii, din centrul comunei, de pe Calea Dobrogei.
Noua școală din zona F a fost construită de la zero, iar investiția totală este estimată la aproximativ 27.000.000 de lei, după cum a declarat pentru Vălureni primarul Iulia Iurea. În noua clădire, elevii vor beneficia de condiții moderne de studiu, mobilier nou adaptat vârstei lor, table inteligente și alte echipamente informatice care sprijină procesul educațional.
„Pentru această investiție, din bugetul local alocăm 13.000.000 de lei din costul total. Dotările pentru întreaga școală, inclusiv terenul de sport care se va amenaja în proximitatea școlii, intră și ele în valoarea finală a investiției de 27.000.000 de lei”, a mai precizat primarul.
Pentru a-i liniști pe părinți și pe elevii care se gândesc la disconfortul unei mutări într-o clădire nouă, primarul a subliniat că echipa de profesori rămâne aceeași, iar structura claselor nu va fi modificată. Singura schimbare va fi locația în care se vor desfășura cursurile.
De asemenea, microbuzele școlare și șoferii vor fi aceiași cu care elevii și părinții sunt deja obișnuiți.
„Activitatea școlară se va desfășura într-un cadru care să îi ofere elevului după-amiaza liberă, pentru pregătire suplimentară, pentru sport sau pentru alte activități pe care copiii doresc să le desfășoare”, a mai spus Iurea.
Primarul comunei Valu lui Traian susține că nu renunță la ideea înființării unui ciclu de învățământ liceal în localitate. Odată ce elevii din ciclul primar și gimnazial vor învăța exclusiv dimineața, programul de după-amiază ar putea fi utilizat pentru organizarea unor clase de liceu.
Pentru acest proiect sunt însă necesare discuții suplimentare cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în vederea stabilirii tuturor detaliilor administrative.
„Îmi doresc foarte tare ca liceul să devină funcțional din anul școlar 2027 – 2028. Deci nu din toamna aceasta, ci din toamna viitoare”, a afirmat Iulia Iurea.
Edilul le transmite deja elevilor care vor învăța în noua școală din zona F să pășească în clădire cu încredere și să profite de dotările moderne și de amplasarea imobilului într-o zonă liniștită a localității. Potrivit acesteia, administrația locală va continua să susțină investițiile în educație și să îmbunătățească infrastructura școlară ori de câte ori va fi nevoie.
În paralel, autoritățile locale au în derulare și alte proiecte importante pentru comunitate. În zona lotizată C urmează să fie construită prima creșă din Valu lui Traian, investiție finanțată prin Compania Națională de Investiții. Noua unitate va avea o capacitate de aproximativ 90 de locuri.
Primăria Valu lui Traian se află, de asemenea, în dialog permanent cu Compania Națională de Investiții pentru demararea lucrărilor la complexul sportiv din localitate, proiect care ar urma să înceapă după aprobarea bugetului de stat.
Totodată, administrația locală continuă investițiile în amenajarea de parcuri, locuri de joacă și spații de recreere destinate locuitorilor comunei.
Ne vedem și pe DELTA TV – Televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud-Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Reportajele și emisiunile de calitate sunt pe www.deltatv.ro

Be the first to comment