Valu lui Traian strălucește din nou prin campionii săi la lupte! Sportivii Clubului Sportiv Voința Valu lui Traian, Secția Kempo, au obținut rezultate deosebite la Cupa României de Kempo MMA – IMMAF Rules, competiție desfășurată miercuri, 10 decembrie 2025. Tinerii luptători au reprezentat cu onoare comunitatea locală, confirmând munca susținută depusă la antrenamente și nivelul ridicat de pregătire al clubului.
Stoian Andrei Alexandru a obținut locul I la categoria 14–16 ani, -75 kg, dominând clar competiția și devenind Campion al Cupei României. Evoluția sa a demonstrat forță, tehnică și maturitate sportivă, fiind una dintre cele mai apreciate prestații din cadrul turneului.
Un rezultat la fel de valoros a fost obținut și de Mocanu Andrei Laurențiu, care s-a clasat pe locul III la categoria 14–16 ani, -65 kg. Performanța este cu atât mai meritorie cu cât sportivul a revenit în competiții după o accidentare care l-a ținut o perioadă departe de sala de antrenament, demonstrând determinare, perseverență și dorință de a reveni la cel mai înalt nivel.
Ca de fiecare dată, antrenorul Ionel Crînguș și-a exprimat aprecierea față de elevii săi:
„Felicitări băieților pentru evoluție! Sunt mândru de voi și de modul în care reprezentați clubul, disciplina și comunitatea din Valu lui Traian!”, a transmis antrenorul.
Rezultatele obținute la Cupa României de Kempo MMA confirmă valoarea tinerilor sportivi și rolul important pe care sportul îl are în formarea disciplinei, caracterului și spiritului de competiție în rândul tinerilor din localitate.

Be the first to comment