Consilierii locali din Valu lui Traian, convocați în ședința lunii februarie. 35 de puncte pe ordinea de zi

Primăria Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu / Valureni.ro
Primăria Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu / Valureni.ro

Primarul Florin Mitroi a convocat Consiliul Local Valu lui Traian pentru 28 februarie, începând cu ora 12.00. Pe ordinea de zi au fost incluse mai multe proiecte decât de obicei. Iată lista cu cele mai importante sau inedite.

3.  Proiect  de  hotărâre  privind aprobarea  finanţării  din  bugetul  local  pe  anul 2019,  a  cheltuielilor  ce  se  vor efectua  cu   implementarea  unor  proiecte educaţionale   şi   încheierea  unui acord  de  colaborare  în acest sens  cu  Şcoala Gimnazială nr.1  Valu  lui Traian.

11. Proiect  de  hotărâre  privind  aprobarea  acordării  unor  ajutoare  de  urgenţă.

12. Proiect  de  hotărâre  privind  aprobarea Regulamentului privind condițiile  în  care  se  realizează  accesul  pe  proprietatea  publică  sau  privată  a  comunei  Valu  lui  Traian  în  vederea  instalării, întreținerii, înlocuirii   sau  mutării  rețelelor  de  comunicații  electronice  sau  elementelor  de  infrastructură  necesare  susținerii  acestora, modul  de  utilizare  partajată  a  elementelor  de  infrastructură, precum  și  măsurile  privind  construirea  de  rețele  de  comunicații  electronice.

13. Proiect  de  hotărâre  privind  stabilirea   unor  măsuri   pentru  intervenţia de urgenţă în cazurile de violenţă domestică.

14. Proiect de hotărâre privind  aprobarea încredințarii directă a contractului  de achiziţie  – tiparire raport primar  2018 şi  diverse imprimate.

15. Proiect de hotărâre privind  aprobarea  acordării  de  flori  şi   felicitări  în  luna  martie 2019  tuturor  femeilor  din  comuna  Valu  lui Traian.

16. Proiect  de  hotărâre  pentru  modificarea  şi  completarea  anexei   nr.2   la    H.C.L. nr.360/ 11.12.2018  privind  aprobarea  PROGRAMULUI  DE  ACHIZIŢII   şi a  STRATEGIEI  de ACHIZIŢIE  PUBLICĂ, pentru  anul 2019.

21. Proiect  de hotărâre  privind  aprobarea  reactualizării   indicatorilor  tehnico-economici   pentru   obiectivul: „DRUM  de  CENTURĂ SUD  în  comuna   Valu  lui Traian, judeţul Constanţa”..

22. Proiect  de hotărâre  privind aprobarea  încheierii  unui act adiţional  pentru suplimentarea cheltuielilor pentru obiectivul :„Asfaltare străzi  şi  Trotuare, Comuna  Valu  lui Traian, jud. Constanţa”

23. Proiect  de hotărâre  privind  aprobarea  încheierii  unui act adiţional  pentru suplimentarea cheltuielilor pentru obiectivul: „Racorduri  de canalizare menajeră  locuinţe  zona C”.

24. Proiect  de hotărâre  privind  aprobarea  încheierii  unui act adiţional  pentru suplimentarea cheltuielilor, pentru obiectivul : „Supraetajare  Şcoala cu clasele I-VIII, nr.2,  Viceamiral Ioan Murgescu, str. Mihai Eminescu nr.157, comuna  Valu lui Traian  şi  construire Sala de Sport”.

25. Proiect  de hotărâre  privind  aprobarea  încheierii  unui act adiţional  pentru suplimentarea cheltuielilor pentru obiectivul: “ Proiectare  şi  Execuţie -Reabilitare  drumuri de interes local,  Comuna  Valu  lui Traian, jud. Constanţa”

26. Proiect  de hotărâre  privind  aprobarea  încheierii  unui act adiţional  pentru suplimentarea cheltuielilor pentru obiectivul l: “Proiectare  şi  Execuţie-Amenajare Tramă stradală Extindere Zona C,  Comuna  Valu  lui Traian, jud. Constanţa”

27. Proiect  de hotărâre  privind  aprobarea  încheierii  unui act adiţional  pentru suplimentarea cheltuielilor pentru obiectivul: “ Proiectare  şi  Execuţie -Amenajare Tramă stradală Zona F  Est,  Comuna  Valu  lui Traian, jud. Constanţa”

28. Proiect  de hotărâre  privind  aprobarea  încheierii  unui act adiţional  pentru suplimentarea cheltuielilor pentru obiectivul: “ Proiectare  şi  Execuţie -Amenajare Tramă stradală Zona F  Centrala,  Comuna  Valu  lui Traian, jud. Constanţa”

29. Proiect  de hotărâre  privind  aprobarea  încheierii  unui act adiţional  pentru suplimentarea cheltuielilor pentru obiectivul: “ Proiectare  şi  Execuţie -Amenajare Tramă stradală Zona F  Vest,  Comuna  Valu  lui Traian, jud. Constanţa”

30. Proiect de hotărâre privind  aprobarea  organizării unui spectacol de muzică  populară susţinut de un singur interpret, cu ocazia zilei de 8 Martie, la  Căminul Cultural Valu lui Traian.

31. Proiect de hotărâre privind  aprobarea  închirierii  prin  licitaţie  publică  a  unor  suprafeţe de teren intravilan ce fac parte din domeniul privat al comunei Valu lui Traian.

32. Proiect de hotărâre privind  aprobarea încredințarii directă a contractului  de achiziţie  servicii de evaluare  domeniul  public şi domeniul privat.

33. Proiect  de  hotărâre  pentru  modificarea  Regulamentului  finanţărilor  neramburabile  din fondurile  bugetului local, aprobat  prin  H.C.L. nr.308/16.09.2015, cu   modificările  ulterioare.

34. Proiect  de  hotărâre  pentru   modificarea  actului  constitutiv  al  Gospodărie  Comuna Valu  lui  Traian”SRL  şi  aprobarea cuantumului  indemnizaţiei  membrilor  Consiliului de administrare.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*