INTERVIU Primarul Florin Mitroi, mesaj de Ziua Recoltei: “Am făcut mai mult decât am promis în campanii. Este mai important să mențin lucrările în grafic, decât să organizez spectacole”

Florin Mitroi, primarul comunei Valu lui Traian. FOTO Primăria Valu lui Traian
Florin Mitroi, primarul comunei Valu lui Traian. FOTO Primăria Valu lui Traian

Ziua Recoltei a adus puțină culoare în viața vălurenilor. Vreme de 3 zile, zona pieței agro-alimentare din Valu lui Traian s-a transformat într-un loc care a găzduit jocuri pentru copii, grătare cu bunătăți sau fructe și legume pentru cei care vor să mănânce mai sănătos. Nu au lipsit baclavalele sau colacii secuiești pentru poficioși și nici scoicile sau saramura de pește.

Jurnaliștii Valureni.ro au discutat cu primarul Florin Mitroi despre felul în care a fost organizată Ziua Recoltei, dar și despre una dintre cele mai arzătoare probleme ale comunei: asfaltarea.

Adrian Boioglu, valureni.ro: Ziua Recoltei este o bună ocazie pentru vălureni să socializeze și să se bucure de produse locale. Domnule primar, care sunt produsele crescute în zonă, care vă plac cel mai mult?

Primarul Florin Mitroi: Cred că toata lumea știe deja ca sunt pasionat de agricultură. Cu mult înainte să devin primar am avut ferme de animale, apoi le-am vândut și am investit în cultivarea terenurilor agricole, tot prin firma la care sunt acționar și astăzi, firma cu profil agricol. Dacă ar fi sa aleg o cultură preferată… aș ezita între vie și rapiță. Via, pentru că îmi aduce aminte de tinerețe, când eram gestionar la Murfatlar. Rapița, pentru că este o cultură ce necesită foarte multă inteligență și grijă pentru a o da o producție bună.

Adrian Boioglu, valureni.ro: Ați ales ca Ziua Recoltei sa fie transformată într-un târg de legume și fructe și să folosiți banii, pe care alte primării îi cheltuiesc pe artiști mari, pentru proiectele comunei. Care sunt cele mai importante proiecte în care investiți în această perioadă?

Florin Mitroi: Până acum trei ani am organizat și concerte. Însă ulterior numarul șantierelor s-a mărit de la un an la altul și am considerat că este mai important să mențin lucrările în grafic, decât să organizez spectacole. Din același motiv, și pachetele oferite de sărbători nu se mai dau tuturor, din poartă în poartă, ci doar cazurilor sociale. Sunt în continuare de părere că dincolo de munca și rutina de zi cu zi avem nevoie și de relaxare, iar un concert de muzică populară are atât notă culturală cat și de voie bună. Dupa ce vom finaliza proeiectele începute, daca bugetul va permite, vom reveni la organizarea de astfel de evenimente.

Adrian Boioglu: O veste pe care toti vălurenii o așteaptă în momentul de față este aceea a finalizarii șantierelor de asfaltare din localitate. Ce vești le dați acestora?

Florin Mitroi: Că mai au de asteptat. Localitatea este foarte mare și se lucrează în multe zone, atât la gaz și canalizare cât și la drumuri și trotuare. Stiu ca mulți au impresia ca nu se mai lucrează atât de intens, însă asta se datorează doar faptului că fiecare tranzitează doar zona în care sta, fără să dea un ocol satului. Eu fac zilnic asta și știu unde și de ce se lucrează. Știu și unde suntem în întarziere și de ce, însă am renunțat să mai explic. Este greu pentru cineva care nu lucrează în sistem și nu se loveste de problemele pe care le implica un șantier să inteleagă cât de dificil este. Așa că m-am resemnat, îmi fac treaba așa cum mi-am asumat în fața cetățenilor și sunt absolut sigur că o fac bine. Dovada sunt cei 90 de km de drumuri cu finanțări aprobate pentru asfaltare, din care 60 km sunt deja realizați. Si țineți cont că vorbim despre drumuri care, în subteran, au trase toate rețelele de utilități posibile. La final, sper ca și cetatenii să conștientizeze că am facut cu mult mai mult decat am promis în campanii.

Adrian Boioglu, valureni.ro: La final, un mesaj pentru Vălureni la începutul toamnei și de Ziua Recoltei?

Florin Mitroi: Vălurenii știu că sunt familia mea. Indiferent că mi-au fost alaturi sau nu, eu sunt primarul tuturor. Așa că le doresc numai bine, să aibă o toamnă bogată și o iarna ușoară. Și să aibă înțelepciunea de a pastra un echilibru între supărările vieții de zi cu zi și atitudinea față de o administrație care este laudată chiar și la nivel de țară.

Vă mai recomandăm și: reportajul Constanța NEWS despre Ziua Recoltei de la Valu lui Traian.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*