Bărbat din Valu lui Traian, preluat din Aeroportul Henri Coandă, după ce instanța emise un mandat de arestare preventivă pe numele său

Suspectul a fost arestat. FOTO diegoattorney
Suspectul a fost retinut. FOTO diegoattorney

Un bărbat din Valu lui Traian a fost preluat de polițiștii constănțeni din Aeroportul Henri Coandă, după ce instanța emisese pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni la regimul circulației.

IPJ Constanța a anunțat că la data de 5 octombrie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au preluat, din aeroportul Henri Coandă, un bărbat, de 36 de ani, din comuna Valu lui Traian, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducere sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Persoana în cauză a fost escortată și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*