Deputatul USR-PLUS Cristina Rizea, propuneri pentru ca locuitorii din cartierul Crețoiu să traverseze DN 3 în siguranță. Primăria Valu lui Traian are în plan o pasarelă pietonală în zona respectivă

Intrarea în Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu / Valureni.ro
Intrarea în Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu / Valureni.ro

Deputatul USR-PLUS Cristina Rizea a avut joi, întâlnire la CNAIR pentru ca locuitorii din cartierul Crețoiu să poată traversa în condiții de siguranță și să fie găsite soluții pentru realizarea acestui lucru. În replică, Primăria Valu lui Traian a anunțat că are în plan o pasarelă pietonală în zona respectivă.

Deputatul Cristina Rizea a postat pe pagina sa de Facebook, că este nevoie de îmbunătățirea mobilității rutiere și a siguranței circulației cetățenilor din Valu lui Traian.

“Locuitorii din cartierul Crețoiu din Valu lui Traian au toate șansele ca până la finalul lunii iunie să poată traversa, în sfârșit, DN 3 în condiții de siguranță.

Am avut astăzi o întâlnire foarte constructivă cu domnul Marian Ichim, directorul Regionalei de Drumuri și Poduri Constanța pe tema nevoii îmbunătățirii mobilității rutiere și a siguranței circulației cetățenilor din Valu lui Traian.

Am promisiunea domnul Director al D.R.P.D. Constanța că va stabili, chiar astăzi, o întâlnire cu reprezentanții Primăriei Valu lui Traian pentru demararea de urgență a procedurilor de:

găsire a celei mai bune soluții de asigurare a siguranței locuitorilor din cartierul Crețoiu nevoiți zilnic să traverseze DN3 pentru acces la stația de microbuz spre Constanța. Am discutat cu domnul director posibilitatea realizării a unei subtraversări, ori a unei treceri de pietoni cu scuar și presemnalizare pentru reducerea vitezei conducătorilor auto. Stabilirea unei soluții optime depinde însă și de recomandările poliției rutiere și de posibilitățile financiare și de spațiu ale UAT-ului.

realizare a unor întreruperi ale benzii continue de pe raza localității Valu lui Traian, astfel încât conducătorii auto să aibă posibilitatea virajului la stânga.

Totodată, am primit asigurări din partea domnului director că sunt în desfășurare procedurile pentru amenajarea de sensuri giratorii la intrările în localitate și încă unul la Murfatlar.

În plus, sensul giratoriu provizoriu, existent la intrarea în pădurea Valu lui Traian, va fi amenajat definitiv, în aceeași poziție, acolo urmând să își desfășoare activitatea două societăți comerciale care vor oferi locuri de muncă pentru vălureni și nu numai”, a transmis Cristina Rizea.

În replică, Primăria Valu lui Traian a explicat că situația din cartierul Crețoiu este mai complexă decât pare la prima vedere.

“Ne bucurăm de inițiativa doamnei Rizea, de altfel fără rezultat concret, pentru că o postare în mediul online nu rezolvă lucruri aparent simple, pe care dacă le pui in practică dovedesc că sunt complicate. Consider ca înaintea oricărui demers, doamna Rizea, un pic dezinformată ar fi trebui să consulte primarul localității înaintea efectuării oricăror discuții. De ce? Din următoarele motive:
este primarul comunei Valu lui Traian și cunoaște toate problemele comunității;
pentru fiecare problemă are întreprinse demersuri pentru soluționare, fapte cu care nu se grăbește sa le transmită in online decât după ce le concretizează.
Urmare a celor menționate mai sus, în vederea soluționarii accesului pietonal a cetățenilor din cartierul Crețoiu s-a realizat un proiect “Pasarela pietonală” în anul 2020.
Atenție – cartierul Crețoiu este linie de Hotar cu Municipul Constanta. Ca atare, demararea lucrărilor și procedura de autorizare a acestora este mult mai amplă și mai complicată. De ce? Lucrarea trebuie să se facă pe două Unități administrativ-teritoriale cu banii ambelor UAT-uri , și cu autorizație emisă de Consiliul Județean.
Ce caută doamna Rizea la CNAIR? Ne băgăm in seama și apoi vindem “ gogoși” in mediul online. Să citim legislația înainte, zic și să fim informați … scuar cu trecere de pietoni pe DN3 cu viteza legal aprobată de circulație 100 de km la oră nu se poate, doamna deputat!”, a declarat Prim
ăria Valu lui Traian.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*