CFR SA modernizează infrastructura feroviară din Valu lui Traian

Tren în Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu / Valureni.ro
Tren în Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu / Valureni.ro

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că vineri, 17 martie 2023, a fost transmisă în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), în vederea verificării și validăriidocumentația de atribuire pentru „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța – etapa I, Valu Lui Traian”, pentru achiziția publică aserviciilor de proiectare și execuție.

Lungimea totală a infrastructurii feroviare din Portul Constanța, analizată în cadrul Studiului de Fezabilitate, este de 257 km, iar valoarea totală estimată pentru obiectivul de investiţii Modernizarea Portului Constanța (3 etape) este de 4,5 miliarde lei lei, fără TVA.

Având în vedere valoarea lucrărilor de proiectare și execuție a lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare din PORTUL CONSTANȚA (257 km), complexitatea lucrărilor, dar și pentru crearea unui cadru de participare a cât mai multor operatori economici, la achiziția publică, a fost adoptată soluția împărțirii programului de modernizare în 3 etape.

Astfel, prima documentație transmisă vineri, 17 martie 2023, în SEAP, face obiectul proceduri de achiziție publică pentru proiectare și execuție lucrări de modernizare în Stația valu lui traian.

Valoarea totală estimată a achiziției publice (proiectare și execuție lucrări) este de 402.343.706,36 lei, fără TVA, iar sursa de finanțare va fi asigurată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei – CEF Sector Transport și Bugetul de Stat.

Pentru realizarea proiectului Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța – Etapa I, Stația Valu lui Traian, parte a programului de modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanța şi a legăturilor de acces către Port, sunt prevăzute următoarele lucrări:

▻ realizarea Grupei de Așteptare din Stația Valu lui Traian care va cuprinde 32 linii de primire-expediere;

▻ electrificarea, pe toată lungimea, a celor 32 de linii din Grupa de Așteptare, acestea fiind linii de primire-expediere.

▻ modernizarea și electrificarea liniilor 5-8 din Grupa Stație și a liniilor de legătură cu Grupa de Așteptare;

▻ menținerea diagonalei 2-4 care va face legătura între Grupa de Așteptare și Magistrala 800;

▻ realizarea unei centralizări electronice în Stația Valu lui Traian, amplasată în container, cu post central deservit de IDM Dispozitor și Post local, deservit de IDM Exterior;

▻ includerea în centralizarea electronică a elementelor de instalații din Stația Valu lui Traian (electromecanisme de macaz, sisteme de detecție a materialului rulant, semnale, SAT, BAT etc);

▻ proiectarea și execuția unei diagonale pentru a putea menține trecerea la nivel, aflată între Grupa Stației și Grupa de Așteptare;

▻ trecerea la nivel, aflată între Grupa Stației și Grupa de Asteptare, la km 215+333, va fi dotată cu instalație SAT;

▻ integrarea în SCADA a instalațiilor noi de electrificare din Grupa Stație și Grupa de Așteptare Valu Traian;

▻ reabilitarea sistemului de iluminat din Grupa de Așteptare;

▻ postul local (PL) din stația Valu lui Traian va fi prevăzut cu terminal pentru manipularea instalațiilor de semnalizare și electrificare și deservit de IDM exterior.

▻ lucrări de telecomunicații între postul deservit de IDM Dispozitor, amplasat în clădirea stației și cel deservit de IDM Exterior.

Portul Constanța este principalul PORT al României și totodată nod de acces maritim al Coridorului Rin – Dunăre. Zona portuară, inclusiv infrastructura feroviară CFR din interiorul portului, este legată de sistemul feroviar național și de rețeaua centrală TEN-T, iar obiectivul general al programului de modernizare este îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economică în UE, contribuind astfel la dezvoltarea pieței interne, cu scopul de a crea condițiile pentru creșterea volumului investițiilor, promovarea transportului durabil și a conexiunii în rețeaua de căi ferate europene.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*