Investiții de 26 milioane lei pentru patru proiecte din educație, drumuri comunale și canalizare în Valu lui Traian

Modernizarea unui drum comunal în comuna Valu lui Traian FOTO Adrian Boioglu / Valureni.ro
Modernizarea unui drum comunal în comuna Valu lui Traian FOTO Adrian Boioglu / Valureni.ro

În scurt timp, vor începe lucrările de modernizare a unui drum comunal situat în comuna Valu lui Traian.
În urma licitației, contractul de modernizare este în valoare de 5.167.000 lei fără TVA, ce provin din fonduri europene și au ca termen de finalizare luna octombrie 2020.

Prin urmare, în trei săptămâni încep lucrările pe străzile Stadion, Mircea cel Bătrân, C-tin Pariano, Transilvaniei, Viitorului, Teiului, Garoafei, Poiana, Maresal Averescu, Noua, Avram Iancu, Basarabi, Bisericii, Prieteniei, Plugarilor, Cretoiu (cu mențiunea ca str. Cretoiu va intra în lucrări de modernizare numai după ce RAJA finalizează lucrările de introducere canalizare și efectuare racorduri ăn cartier).
Această investiție face parte din demersurile constante ale administrației locale din Valu lui Traian de a îmbunătăți infrastructura comunei, și implicit, de a crește gradul de confort al localnicilor.

De asemenea, în perioada imediat următoare se vor scoate la licitație contractele pentru trei mari lucrări de investiție din comună.
1. Construire Școala Grupa 0 – clasa a VIII-a, Afther-School și Sala de Sport în zona F. Lucrările sunt estimate la 12.000.000 lei și sunt finanțate din fonduri europene. Termenul de finalizare a lucrării este în anul 2022.
2. Construire creșă și grădiniță zona F. Lucrările sunt estimate la 6.129.000 lei și sunt finanțate din bani europeni. Termen de finalizare în 2022.
3. Executare racorduri canalizare etapa I. Acest proiect vizează gospodăriile de pe străzile Mihai Eminescu (între str. Credinței și str. Vlasca), Prieteniei, Plugarilor, Negip Fazal, Memet Niazi. Valoarea estimată a investiției este de 2.600.000 lei și este integral acoperită de fonduri guvernamentale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

1 Comment

  1. buna ziua
    intrebare foarte importanta
    Cand se vor incepe lucarile ,,apa/canalizare,,RAJA in zona F STRADA SALCAMILOR.PLOPILOR ,CASTANILOR PLATINILOR etc..
    o zi buna

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*