Peste 14.000 de proprietăți din comuna Valu lui Traian, înregistrate în evidențele de cadastru și carte funciară, gratuit pentru cetățeni

Imagine generală din Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu / Valureni.ro
Imagine generală din Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu / Valureni.ro

Peste 14.000 de proprietăți din comuna Valu lui Traian au fost înregistrate în evidențele de cadastru și carte funciară, gratuit pentru cetățeni, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF). Finanțarea a fost asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020 (POR).

Noile cărți funciare ale celor 14.261 de imobile din comuna Valu lui Traian au fost înmânate astăzi, 5 decembrie 2023, autorităților locale, care le vor distribui proprietarilor.

În comuna Valu lui Traian, înregistrarea sistematică a proprietăților în evidențele de cadastru și carte funciară a început în anul 2021 și a vizat o suprafață de 6.425,9662 de hectare.

În prezent, din totalul de 70 de UAT-uri din județul Constanța, au fost cadastrate în proporție de sută la sută nouă comune,(Gârliciu, Ghindărești, Topalu, Horia, Istria, Săcele, 23 August, Siliștea, Valu lui Traian), iar în alte 57 de localități se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale.

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și de incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în Axa prioritară 11 din POR. Proiectul major completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 ha din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*