Polițiștii au amendat 3 persoane din Valu lui Traian cu suma totală de 5.000 de lei pentru nerespectarea carantinei.
Astfel, la data de 4 decembrie, polițiști din cadrul Postului de Poliție Valu lui Traian au desfășurat activități pentru verificarea respectării prevederilor legale în ceea ce privește măsura carantinei/izolării la domiciliu.
Astfel, polițiștii au identificat un bărbat, de 25 de ani, respectiv 2 femei, de 23 și 32 de ani, față de care a fost dispusă măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs și care nu au fost găsiți la domiciliile declarate.
Persoanele în cauză au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 5.000 de lei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Iulia Iurea, candidatul Partidului Național Liberal pentru Primăria Valu lui Traian, a fost invitată jurnalistului Adrian Boioglu pentru Primăria Valu […]
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok
Be the first to comment