Primăria Valu lui Traian oferă fonduri nerambursabile în valoare de 200.000 lei pentru proiecte legate de Cultele Religioase și Cultură

Primăria Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu / Valureni.ro
Primăria Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu / Valureni.ro

Legea 350/2005 permite ca, în fiecare an, o Primărie să ofere finanțări nerambursabile pentru activități non-profit. Sumele alocate nu pot avea o altă desinație (asfaltări, canalizare, gaze), ci pot să ajungă doar la organizațiile care oferă activitățile înscrise în ghidul de finanțare.

Primăria Valu lui Traian a decis ca în 2020 să fie alocată suma de 200.000 lei pentru activitățile nonprofit de interes general. Banii vor fi împărțiți după cum urmează:

  1. Cultele religioase – 150.000 lei
  2. Cultură – 50.000 lei.

Proiectele pot fi implementate între 4 iunie și 30 decembrie 2020.

Data limită pentru depunerea proiectelor a fost stabilită pentru 22 mai, ora 15.00.

Solicitantul va depune documentaţia prevăzută în “Regulamentul privind regimul finantarilor nerambursabile din fondurile bugetului local al comunei Valu lui Traian alocate pentru activitati nonprofit de interes local”, aprobat prin H.C.L. nr. 308/ 16.09.2015, la Registratura Primăriei comunei Valu lui Traian, str. Primariei nr. 1, cod poştal 907300, cu menţiunea pe plic a denumirii proiectului, adresa şi numele complet al solicitantului, domeniul pentru care se solicită finanţare cu menţiunea “A nu se deschide înainte de sesiunea de evaluare”.

Comisia va comunica la încheierea procedurii de evaluare şi selectare, în scris, solicitanţilor neselecţionaţi motivele neacordării finanţării şi celor selecţionaţi nivelul sumelor aprobate în vederea încheierii contractelor.

Regulamentul privind regimul finantarilor nerambursabile din fondurile bugetului local al comunei Valu lui Traian alocate pentru activitati nonprofit de interes local se poate descărca de pe site-ul: www.valu-lui-traian.ro.

Data limită pentru solicitarea clarificărilor este 19 mai 2020 ora 15.00, urmând ca evaluarea și selecționarea proiectelor să fie făcută până la 3 iunie, ora 11.00.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*