O bucată de sarcofag roman a fost găsită în curtea unui bărbat din Valu lui Traian

Nucată dintr-un sarcofag roman, găsită în locuința nui bărbat din Valu lui Traian

Un artefact antic a fost confiscat de polițiștii constănțeni din locuința unui bărbat din Valu lui Traian, bucata de sarcofag roman, care ar proveni din cetatea Tomis, fiind evaluată la 2.500 de euro.

În cursul zilei de astăzi, 15 ianuarie, polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale – Compartimentul Protejarea Patrimoniului Cultural Național al I. P. J. Constanța au ridicat, în vederea indisponibilizării, de la domiciliul unui bărbat, din localitatea Valu lui Traian, un bun cultural susceptibil a face parte din patrimoniul cultural național.

În fapt, bunul reprezintă o bucată dintr-un sarcofag de epocă română, care ar proveni din cetatea Tomis, aflată pe teritoriul municipiului Constanța, ulterior fiind folosită ca material de construcție la valul mare de piatră (din apropierea comunei Valu lui Traian) .

Bunul cultural a fost datat de un expert din cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța ca aparținând epocii romane (sec. al II/III-lea) și evaluat la aproximativ 2.500 de euro.

În cauză, polițiștii constănțeni continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat de bunuri care fac parte din patrimoniul cultural și tăinuire.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*