Primăria Valu lui Traian curăță străzile de rable. Amenzi de până la 2500 lei pentru cei care-și lasă mașinile abandonate în fața porții

Mașinile abandonate îți aduc amenzi și la Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu / Valureni.ro
Mașinile abandonate îți aduc amenzi și la Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu / Valureni.ro

O decizie a administrației locale din Valu lui Traian a intrat în vigoare de la începutul acestui an. Aceasta prevede ca toate mașinile și utilajele abandonate pe străzi să fie mutate de proprietari sau date la casare.

Hotărârea votată de consilierii locali prevede că “se interzice persoanelor fizice și juridice lăsarea autovehiculelor, utilajelor nefolosite pe o perioadă mai mare de 60 de zile, pe domeniul public sau privat al UAT Valu lui Traian”.

Primăria Valu lui Traian a decis și cuantumul sancțiunilor pentru aceste nereguli săvârșite de localnici. Astfel, cei care nu respectă hotărârea sunt pasibili de amendă cuprinsă între 1000 și 2500 lei.

Hotărârea Consiliului Local respectă Ordonanța de Guvern 2/2001 care face referire la regimul deșeurilor și igienizarea spațiilor publice și a străzilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*