Angajații Gospodăriei Comunale Valu lui Traian au găsit în coșurile de gunoi de pe străzile principale și din parcuri alimente stricate și păsări moarte. Primarul Florin Mitroi anunță noi sancțiuni pentru locuitorii din comună

Florin Mitroi, primarul comunei Valu lui Traian. FOTO Primăria Valu lui Traian
Florin Mitroi, primarul comunei Valu lui Traian. FOTO Primăria Valu lui Traian

Primarul Florin Mitroi a transmis o scrisoare către locuitorii din Valu lui Traian și îi anunță că vor fi sancțiuni pentru cei care aruncă alimente stricate, păsări moarte la coșurile de gunoi de pe străzile principale și din parcuri.

Florin Mitroi îi anunță pe cetățeni că Primăria Valu lui Traian a instalat coșuri stradale și a făcut efoturi pentru a păstra verde gazonul și pentru a înființa noi parcuri sau liziere.

Vin astăzi, pe această cale, în fața dumneavoastră cu o mare rugăminte. Ați văzut probabil că am instalat coșuri de gunoi pe străzile principale din localitate și în parcuri. De asemenea, în ciuda secetei cumplite de anul acesta, am depus eforturi pentru a păstra verde gazonul și pentru a înființa noi parcuri / liziere / plantații. La aceste operațiuni se adaugă curățarea continuă a canalelor, adunarea deșeurilor de pe străzi și din parcuri și măturarea acestora. Vă mărturisesc că toate aceste acțiuni sunt un mare efort atât din punct de vedere financiar, dintr-un buget din care vrem să facem multe, cât și din punct de vedere al factorului uman implicat”, a spus Florin Mitroi.

Primarul spune că în aceste coșuri stradale cetățenii aruncă păsări moarte, excremente de câine sau alimente pline de viermi.

“Din păcate însă, am ajuns să fiu convins că efortul este în zadar. Nu avem decât câteva luni de când am montat coșuri de gunoi stradale. Unii cetățeni au înțeles că le-am pus ca să arunce ei ce nu pot arunca la ei în curte că le pute. Mațe de găini, păsari moarte, excremente de câine, pamperși, tampoane, alimente pline de viermi. Sunt doar câteva dintre articolele pe care angajații Gospodăriei Comunale le găsesc în aceste coșuri de gunoi stradale. Degeaba încercăm o civilizare, nu se vrea. Nimeni nu vede și nu știe niciodată nimic, iar noi ajungem să regretăm că am montat coșuri”, a spus primarul din Valu lui Traian.

Florin Mitroi spune că vor fi date amenzi pentru cei care aruncă astfel de lucruri în acele coșuri de gunoi stradale.

“Nu am fost niciodată adeptul amenzilor. Am încercat întotdeauna să discut pașnic și să conving. Poate greșesc. Poate dacă aș fi un om rău ar fi mai ușor să controlez aruncarea de deșeuri, însă am considerat că dumneavoastră m-ați ales și prin urmare sunt primarul tuturor, cu o datorie morală față de fiecare dintre dumneavoastră. Singurele dăți când, ajuns la capătul puterilor ca și acum, am aprobat aplicarea de amenzi drastice, a fost când în mod repetat persoane răuvoitoare au fost prinse aruncând deșeuri în liziere, pădure sau la limita cu extravilanul. Aceeași regulă se va aplica și cu privire la aceste coșuri”, a transmis Mitroi.

El cere sprijinul cetățenilor să anunțe atunci când văd astfel de nereguli.

“Aici am însă nevoie de sprijinul dumneavoastră, al societății civile, altfel totul este în zadar. Este imposibil ca săptămâni în șir vecinul să arunce excremente de câine la coșul de pe stradă și să nu-l vadă nimeni. Haideți să ne pese, dacă vrem într-adevăr să fie bine și civilizat. Dacă nu…păcat. Mare păcat de tot efortul depus atât de noi ca administrație, cât și de cetățenii de bună credință.

Daca ne puteți oferi informații/poze în legătură cu persoanele care aruncă cadavre, excremente și alte asemenea la coșurile de pe stâlpi sau orice fel de deșeuri în locuri neamenajate, vă rugăm sunați la 0733.002.122. Doar împreună putem face lumea mai bună!

Consider că suntem o familie și locuim într-o comună invidiată de ceilalți, pe care împreuna am adus-o aici – dumneavoastră prin vot și eu prin implicare. Haideți să o păstram așa”, se arată în finalul scrisorii transmise de Florin Mitroi.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*