Valu lui Traian va avea un liceu teoretic. Acesta va fi pe strada Florilor

Noua școală din cartierul Zona F, Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu / Vălureni
Noua școală din cartierul Zona F, Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu / Vălureni

Comuna Valu lui Traian va avea un liceu teoretic, acesta urmând să fie amplasat pe strada Florilor.

Primarul comunei Valu lui Traian,  Florin Mitroi, a convocat o ședință a Consiliului Local al comunei, în data de 3 iulie, de la ora 12.

Pe ordinea de zi se află trei proiecte de hotărâre toate legate de construirea unui liceu în localitate.

Astfel, un teren situat pe strada Florilor nr. 2, în suprafață de 18.636 de metri pătrați, va trece din domeniul privat în cel public al comunei Valu lui Traian.

Apoi, urmează să fie aprobați indicatorii tehnico – economici, la faza SF pentru acest obiectiv, iar ultimul punct pe ordinea de zi se referă la aprobarea  depunerii cererii de finanțare  a proiectului  ”Construirea și dezvoltarea  unei rețele  pilot  de  școli  verzi, Liceu Teoretic 12 clase, din strada Florilor nr.2 A, Comuna Valu lui Traian,  precum și aprobarea disponibilității  terenului pentru realizarea obiectivului de investiții.”

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*