FOTO Accident la intersecția străzilor Valea Seacă și Mihai Eminescu din Valu lui Traian. Două femei au fost implicate în evenimentul rutier

Accident rutier în Valu lui Traian. FOTO Anișoara I.

Un accident a avut loc astăzi, la intersecția străzilor Valea Seacă și Mihai Eminescu din Valu lui Traian, iar două femei au fost implicate în evenimentul rutier.

La fața locului a ajuns și un echipaj de ambulanță. Cele două femei care conduceau mașinile respective au fost evaluate medical, dar au refuzat transportul la spital.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*