Energia electrică va fi oprită pe mai multe străzi din Valu lui Traian pe 6 aprilie, între orele 9 -17

Fără curent din cauza unei lucrări. FOTO Adrian Boioglu
Fără curent, din nou, la Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu

Energia electrică va fi oprită pe data de 6 aprilie, între orele 9 – 17, pe mai multe străzi din localitatea Valu lui Traian.

Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparație și întreținere  a instalațiilor electrice, E-Distribuție Dobrogea anunță că se va întrerupe alimentarea a unor locuri din consum în Valu lui Traian.

Astfel, în data de 6 aprilie, între orele 9 – 17 vor fi afectați consumatorii de pe străzile Mihai Eminescu parțial, Cantonului, Mihail Kogălniceanu parțial, Omurcea, Valea Seacă, Cantonului, Negip Fazal, Prieteniei, Mareșal Averescu și cartierul din zona Afumați.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*