FOTO VIDEO Încă un accident pe drumul Constanța – Valu lui Traian. Două mașini avariate, o persoană rănită și mai multe navete cu bere sparte

Accident pe drumul Constanța - Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu
Accident pe drumul Constanța - Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu

Lipsa unui parapet median pe drumul care leagă Constanța de Valu lui Traian, dar și neatenția conducătorilor auto au făcut mai multe victime. Cel mai recent accident a avut loc în a doua zi de Rusalii, pe 17 iunie, la mijlocul distanței dintre Valu lui Traian și Constanța.

Unul dintre șoferii implicați a povestit că cel din fața sa a încetinit și nu a mai avut cum să îl evite. Un autoturism Mercedes și o dubiță plină cu băuturi alcoolice și răcoritoare au fost avariate, iar șoferul primei mașini a suferit un traumatism la picior. Mai multe navete cu bere și suc, dar și bidoane cu bere s-au împrăștiat pe șosea.

Oamenii legii spun că amplasarea unui parapet de beton pe mijlocul drumului ar reduce astfel de accidente. De cele mai multe ori, vinovați sunt șoferii care încearcă să întoarcă peste linia dublă continuă.

Ancheta care urmează va stabili dacă și de această dată cauza a fost una similară, dar și gradul de vinovăție al fiecărui șofer implicat.

UPDATE: Polițiștii constănțeni au stabilit dinamica accidentului:

“În data de 17.06.2019 ora 12.25, un bărbat de 48 ani a condus un autoturism pe DN 3, pe banda numărul 1, dinspre Constanța către Valu lui Traian și ajungând la km 252 + 400 m (zona dezmembrări auto), din cauza nepastrarii distanței în mers a intrat în coliziune fata – spate cu o autoutilitară condusă de o femeie de 34 ani care a încetinit nejustificat cu intenția de a efectua manevra de intoarcere neregulamentară peste marcajul dublu continuu care separă sensurile de mers. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto”, au declarat reprezentanții IPJ Constanța.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*