FOTO VIDEO „Un jurnalist ajută la descoperirea adevărului”. Elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 din Valu lui Traian i-au luat locul, la microfon, jurnalistului Adrian Boioglu și l-au intervievat pe primarul Florin Mitroi

Primarul Florin Mitroi, intervievat la Școala Gimnazială nr. 1 Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu

„Voi știți ce este un jurnalist?” Așa și-a început prezentarea de la Școala Gimnazială nr. 1 din Valu lui Traian, colegul nostru Adrian Boioglu, invitat să țină o lecție mai specială în cadrul Săptămânii „Școala Altfel”. Iar răspunsul întregii clase a venit în cor: „Da! Este persoana care transmite știri”.

Însă, fără să își dea seama, elevii au dat dovadă de două dintre calitățile esențiale ale unui jurnalist: curiozitatea și răbdarea de a-l asculta cu cea mai mare atenție pe cel din fața ta. L-au ascultat pe colegul nostru cu respirația aproape tăiată și i-au urmărit atent toate gesturile. Când li s-a dat cuvântul, elevii de doar 9 sau 10 ani au arătat că sunt bine ancorați în realitatea, că îi preocupă felul în care arată lumea care se mișcă atât de rapid în jurul lor și că sunt extrem de capabili să adreseze întrebări punctuale, în situații specifice, unor personaje cheie.

Jurnalismul este prima filă a istoriei. Ceea ce trăim zi de zi devine, cu timpul, amintire, istorie sau legendă. Iar acolo unde memoria și imaginația pot juca feste, jurnalistul, cu acuratețea sa în relatarea celor mai relevante evenimente cotidiene, devine martorul cel mai credibil al istoriei.

De asemenea, elevii au aflat că misiunea jurnalistului este de a intermedia legătura dintre autorități, politicieni, vedete, sportivi celebri, persoane publice de orice fel cu oamenii de rând, cei care citesc articolele de pe site-urile de știri, privesc buletinele de știri ale televiziunilor, ascultă grupajele informative de la radio sau răsfoiesc ziarele și revistele.

„Un jurnalist ajută la descoperirea adevărului, iar acesta este cel mai important lucru. Oamenii care fac acest lucru pot fi lăudați, pentru că ei îi ajută pe ceilalți să fie mai informați și informați corect, iar asta este foarte, foarte important”, le-a transmis Adrian Boioglu copiilor.

În relatările sale, jurnalistul își folosește toate cele cinci simțuri. Privește cu interes și curiozitate totul în jur, încearcă să surprindă fiecare detaliu din peisaj, are un auz fin, care îi permite să asculte ceea ce îi transmite interlocutorul, dar în același timp să perceapă și să diferențieze compoziția zgomotului de fond; jurnalistul este întotdeauna în prima linie: îndură frigul, canicula, este martorul unor situații de un dramatism inimaginabil, însă tot el este acolo să vadă și primele lacrimi de bucurie sau să fotografieze primul zâmbet al unui învingător într-o competiție.

Cea mai de preț calitate pe care o poate dobândi jurnalistul pe măsură ce capătă experiență în profesia sa este dezvoltarea celui de-al șaselea simț: perspicacitatea – capacitatea de a se orienta rapid în orice împrejurare complexă sau, cum îi spunem noi, jurnaliștii, flerul.

Jurnalismul, așa cum a explicat și colegul nostru Adrian Boioglu, în fața copiilor din Valu lui Traian, este spectaculos prin bogăția de experiențe pe care ți le poate oferi zi de zi, cele mai multe cu totul și cu totul imprevizibile.

„Un jurnalist este cea mai norocoasă persoană din lume. Știți de ce este norocoasă? Pentru că ajunge să se întâlnească cu oricine! Poți să te întâlnești cu un președinte, poți să te întâlnești cu cei mai frumoși elevi sau poți să te întâlnești cu un primar, să zicem, sau cu o doamnă învățătoare. Iar cu toți acești oameni poți să discuți, să afli lucruri noi și să informezi oamenii, să ajuți la descoperirea adevărului”, a ținut să sublinieze colegul nostru.

Întrebați câți dintre ei și-ar dori să devină jurnaliști, elevii n-au ezitat să ridice mânuțele deasupra capului, iar jurnalistul Adrian Boioglu le-a oferit șansa de a-și demonstra, pentru prima dată, calitățile în acest domeniu atât de frumos și complex. Primele întrebări le-a „încasat” chiar el, oferindu-le astfel șansa de a afla despre ce l-a motivat pe el să pună mâna de arma condeiului, dar și câteva trucuri despre diplomația necesară celui către care sunt îndreptate microfonul, reportofonul, obiectivul camerei de filmat.

Și pentru ca experiența să fie cu adevărat completă, în sala de clasă unde se desfășura „lecția altfel” și-a făcut apariția și primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi.

„Am venit astăzi aici să văd copiii, să acult ce întrebări au de pus, să le răspund, să mă întrebe și să le spun ce rol are primarul și să aflu ce probleme au ei în școală sau în localitate”, a declarat primarul la intrarea în sala de clasă.

Răspunzând la o întrebare adresată de colegul nostru, jurnalistul Adrian Boioglu, primarul Florin Mitroi a acceptat să vorbească despre importanța educației în comunitatea pe care a fost ales să o reprezinte, cea a vălurenilor.

„Nu numai din punctul meu de vedere și din punctul de vedere al părinților voștri educația are cel mai important rol în viața noastră. Copilul, dacă nu este educat, niciodată nu o să ajungă să facă performanță, niciodată nu o să ajungă să știe să își respecte părinții, să-și respecte profesorii, să respecte oamenii în general, colegii și pe el în sine”, a afirmat edilul șef.

Cu atenția întregii clase, dar și cu microfonul și camera de filmat îndreptate spre el, primarul a recunoscut că îmbunătățirea condițiilor pentru educație în localitatea pe care o administrează nu s-a încheiat, ci este un proces în continuă dinamică.

„Nu pot spune că am făcut tot, fiindcă încă fac. Încă nu s-a terminat ceea ce am eu de gând să fac și ceea ce le este necesar lor. Drept pentru care mai facem o școală, acum, în cartierul nou, mai facem o grădiniță. Cu toții ați trecut mai întâi prin grădiniță, clasă pregătitoare și iată că astăzi sunteți clasa a IV-a, deja sunteți mari!”, a mai punctat Florin Mitroi, în dialog cu clasa.

Înălțimea sau greutatea funcției primarului nu i-a descurajat pe micuții de clasa a IV-a să îl ia și ei la întrebări, fapt care denotă că și-au însușit, din start, o altă caracteristică forte a unui jurnalist bun: lipsa oricărei temeri în demersul pentru aflarea adevărului. Nici greutatea microfonului nu a tras în jos curajul elevilor de a-și manifesta curiozitățile. Ba din contră, a părut că microfonul și camera de filmat le stimulează încrederea în ei.

  • Ce v-a atras să deveniți primar? – a fost întrebarea unanimă a clasei, la care primarul a răspuns:
  • O întrebare foarte bună. Și eu, ca și voi, am fost tânăr și am locuit și locuiesc în această localitate și văzând că lucrurile nu se mișcă așa cum eu mi-aș fi dorit la momentul acela, am crezut că pot face mai multe odată ajuns în această funcție. Iar eu cred că am putut să fac destule, dar loc mai este.

Iar seria întrebărilor a continuat într-o notă similară celei cu care primarul comunei Valu lui Traian este obișnuit din partea jurnaliștilor profesioniști. Copiii au avut curiozitatea să afle care a fost cea mai importantă realizare a sa, ca primar, dar și care a fost cea mai grea provocare pe care a întâmpinat-o odată cu preluarea acestei funcții. Una dintre eleve a dorit să afle dacă, în comuna Valu lui Traian, vor exista, la un moment, dat standuri cu biciclete, așa cum se întâmplă deja în municipiul Constanța. Primarul i-a confirmat că este o idee bună, însă mai întâi, a afirmat acesta, trebuie construită infrastructura pentru acest tip de vehicule, respectiv rețeaua de piste pentru biciclete.

Exercițiul de a intra în pielea unui jurnalist s-a încheiat, pe măsură, într-un ropot de aplauze, pe care elevii l-au meritat din plin, pentru curajul și inteligența de care au dat dovadă în abordarea situației noi în care au fost puși.

Șansa de a ține în mână microfonul și a fi pe poziția din care să adreseze întrebări a fost un bun exercițiu pentru copii să afle și calibrul armei care este de fapt jurnalismul, o armă a păcii, o armă care apără adevărul și interesul public, prin bunăvoință și diplomație. Încă din clasele mai micii, elevii au învățat proverbul „Vorba dulce mult aduce”, iar la întâlnirea cu echipa Vălureni.ro și cu invitatul surpriză – primarul comunei Valu lui Traian, ei au avut șansa de a afla exact semnificația acestui proverb și importanța lui în dialogul dintre persoane.

„Un reporter agresiv este o persoană care nu-și cunoaște meseria” – a afirmat jurnalistul Adrian Boioglu.

De altfel, una dintre primele lecții pe care viitorii jurnaliști profesioniști le află imediat ce intră pe băncile facultății de profil este că ziaristul, gazetarul nu este nici judecător, nici inchizitor. Rolul reporterului nu este de a judeca oamenii după fapte, de a da sentințe ori de a-i certa pe politicieni sau chiar și pe infractori. Jurnalistul este un om vertical, cu o gândire limpede, al cărui rol este de a culege faptele și detaliile esențiale pe care mai apoi să le redea publicului într-o manieră obiectivă și echilibrată, care să îi dea acestuia posibilitatea să își formeze propria opinie.

Jurnalismul, așa cum au aflat elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 din Valu lui Traian în cadrul Săptămânii „Școala Altfel”, este o profesie frumoasă prin noblețea ei, în special atunci când îți menții conștiința curată, asemeni unui copil curios, entuziast și pasionat să afle adevărul. Nici nu e de mirare că ultima întrebare „Cine vrea să devină jurnalist?” nu a lăsat nicio mână neridicată în clasă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*