
Primarul din Valu lui Traian, Florin Mitroi, explică de ce a crescut taxa de salubrizare în comună, afirmând că nu poate fi subvenționat costul salubrizării.
Florin Mitroi a adresat o scrisoare către locuitorii comunei pe tema taxei de salubrizare pe care o redăm integral.
“Stimate vălurean,
Voi începe această scrisoare urându-ți un an mai bun decât cel care s-a încheiat, multă sănătate și să realizezi tot ce ți-ai propus alături de cei dragi.
De când sunt primar, adică din 2004, îmi începeam anul trimițând către voi Raportul primarului pentru anul precedent. Anul acesta am decis însă ca prima scrisoare să fie una explicativă, pentru ca mulți dintre voi m-ați abordat pe subiectul măririi taxei de salubrizare. Nu voi incerca sa explic aici corelările cu legislația mult prea stufoasă și întortocheată. Voi puncta însă, cât mai pe scurt posibil, câteva aspecte.
Contractul de salubrizare a fost încredințat în 2013 către Iridex Group Salubrizare SRL în urma unei licitații publice. Tarifele practicate de ei sau de orice alt operator sunt aprobate de către instituții guvernamentale, și abia ulterior transmise către primării. Tarifele se actualizează anual corelat cu legislația și cu cantitățile de gunoi colectate, împărțit pe reciclabil si nereciclabil.
În fiecare an, operatorii plătesc taxe tot mai mari pentru deșeul nereciclabil pe care îl depozitează la gropile de gunoi autorizate. De ce? Pentru că Uniunea Europeană impune să se recicleze mult mai mult decât o face România și singura modalitate de constrângere sunt aceste taxe mărite, care la finalul lanțului se regăsesc în taxa de salubrizare. Conform legislației în vigoare, suntem obligați să recuperăm de la utilizatorul final, adică cetățenii, întreaga sumă ce se facturează Primăriei de către operatorul de salubritate. Prin urmare, nu putem subvenționa costurile salubrizării. Mi s-a mai spus de exemplu, că în Constanța taxa este mai mică. Da, probabil, pentru că una e să colectezi din casă în casă, așa cum se procedează la noi, alta este să ridici din puncte fixe. Și contează mult și distanța până la groapa de gunoi, Constanța duce la Ovidiu, în timp ce noi depozităm deșeurile la Costinești.
Am încercat întotdeauna să țin taxele la un nivel cât mai scăzut, dar trebuie să țineți cont că derulăm continuu, de aproape 20 ani de când sunt primar, proiecte gigant de infrastructură. Deși 90% dintre ele sunt realizate pe fonduri nerambursabile, avem de susținut cofinanțări considerabile, nu le putem concretiza fără să colectăm taxe
Aceste taxe AR PUTEA SCĂDEA DACĂ AM COLECTA SELECTIV, fiecare în parte, pentru că aceasta este o operațiune care ține de noi, ca gospodărie. Am mai lansat astfel de apeluri, însă revin din nou cu rugămintea de a fi mai responsabili. Acum veți spune că trece gunoiul prea rar și de asta se predă amestecat. Noi putem modifica contractul să se colecteze de două ori pe săptămână. Dar se va dubla și taxa și nu cred că își dorește nimeni. Știu că această scrisoare va fi acceptată de puțini dintre cetățeni. Știu și că restul își vor îndrepta nemulțumirea către mine. Și îi înțeleg, sunt mai aproape decât Guvernul, însă cum mă știți de atâția ani, vă susțin și vă sprijin în orice problemă.
În încheiere, promit să revin în casele vălurenilor cu Raportul pe anul 2022, cât mai curând și vă rog să ne rămâneți aproape, să aveți încredere în mine ca și până acum. Cred că nu v-am înșelat așteptările”.
Be the first to comment