Restaurantele și sălile de jocuri de noroc din Valu lui Traian vor fi deschise la o capacitate de 30%

Intrarea în Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu / Valureni.ro
Intrarea în Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu / Valureni.ro

Restaurantele și sălile de jocuri de noroc din Valu lui Traian vor fi deschise începând din data de 28 ianuarie la o capacitate de 30%.

În cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța a fost votată favorabil încadrarea județului în limita de incidență cuprinsă între 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. În acest caz, se vor aplica măsurile cuprinse în anexa 3 a hotărârii, după cum urmează:

1.Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise. Este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minimum 2 metri față de alte persoane.

2.Administratorii/Proprietarii spaţiilor publice deschise au obligația afişării la loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile respective.

3.Organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

4.Organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă.

5.Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale este interzisă.

6.Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00-23.00.

7.Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00-23.00.

8.În situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. 6 şi 7 este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

9.Operatorii economici prevăzuţi la pct. 6 şi 7 vor respecta obligaţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri nr. 1493/2788/149/2020 pentru aprobarea Normei privind stabilirea măsurilor specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 pentru activităţile de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în unităţile de alimentaţie publică de tipul restaurantelor şi cafenelelor din interiorul clădirilor, precum şi în spaţiile special amenajate din exteriorul clădirilor.

10. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

Măsura este valabilă din data de 28 ianuarie, pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluată la finalul acesteia.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*