Valu lui Traian găzduiește Festivalul Dansului și Cântecului Popular Turco-Tătar. Gelil Eserghep: “Această ediție se va remarca prin prezența mai multor ansambluri străine”

Conducerea UDTTMR Constanța, în frunte cu Gelil Eserghep. FOTO UDTTMR
Conducerea UDTTMR Constanța, în frunte cu Gelil Eserghep. FOTO UDTTMR

Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar, organizat de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, își deschide porțile pentru public sâmbătă, 2 septembrie, cu parada portului popular.

În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc vineri, 1 septembrie, la sediul UDTTMR, președintele Gelil Eserghep a anunțat că anul acesta, alături de ansambluri ale Uniunii și ansambluri ale unor minorități naționale din România, vor evolua și ansambluri din Republica Azerbaidjan, Republica Turcia, Republica Macedonia de Nord și Republica Georgia.

Președintele UDTTMR a mai menționat că la parada portului popular programată pentru sâmbătă, 2 septembrie, începând cu ora 14.30, pe traseul Sala Sporturilor – Palatul Administrativ Constanța – Piața Ovidiu, sunt așteptați toți constănțenii și turiștii atât pentru a admira frumoasele costume ale ansamblurilor participante la festival, cât și pentru a se alătura defilării. Programul primei zile de festival va continua cu o serie de spectacole, susținute între orele 16.00 – 18.00, în localitățile Medgidia, Mangalia, Techirghiol, 23 August, Tuzla, Cobadin, Ovidiu, Valu lui Traian.

Astfel, publicul din Medgidia îi va putea admira alături de ansamblul local, „Qarasu”, pe dansatorii de la ansamblul „Bahar” din Republica Macedonia de Nord, la Mangalia vor evolua ansamblul „Olympos Junior” al Uniunii Elene din România și ansamblul „Can Renkler” al UDTTMR Topraisar, la Techirghiol vor dansa ansamblurile din Republica Georgia, Republica Turcia și Republica Azerbaidjan, spectatorii din comuna 23 August îi vor putea admira pe membrii ansamblului „Tinerii Huțuli” de la Uniunea Ucrainenilor din România – Organizația Maramureș, la Tuzla va susține program artistic ansamblul „Sonțe” al Asociației Macedonenilor din România, la Cobadin vor evolua ansamblurile „Canlar” (UDTTMR Cobadin) și „Karasevska Zora” al Uniunii Croaților din România, la Ovidiu, alături de ansamblul local al UDTTMR, „Qanara”, va evolua și ansamblul „Horo”, al Uniunii Bulgare, iar la Valu lui Traian, spectatorii vor putea aplauda ansamblurile „Cerova”, „Srdiecko”, „Cerovina” și „Salajka” ale Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România.

Duminică, 3 septembrie, începând cu ora 18.00, pe scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” din municipiul Constanța, va avea loc spectacolul de gală, în cadrul căruia vor urca pe scenă 18 ansambluri, care vor fi mesagerii tradițiilor comunităților pe care le reprezintă.

“Ne bucurăm să vă putem invita pe toți la cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar. Și anul acesta am beneficiat de sprijinul Consiliului Județean Constanța, căruia îi mulțumim și pe această cale. Această ediție se va remarca prin prezența mai multor ansambluri străine și îi amintesc aici pe mai vechii noștri prieteni din Georgia, Turcia și Macedonia.

De asemenea, vreau să menționez prezența, în premieră, a unui grup din Azerbaidjan, care ne va surprinde cu un moment artistic inedit. Trebuie să mulțumesc pe această cale domnului ambasador al României din Azerbaidjan, E.S. domnul Vasile Soare, căruia îi datorăm prezența oaspeților azeri la festival. Vom avea, de asemenea, ansamblurile comunităților grecilor, ucrainenilor, macedonenilor, slovacilor și cehilor, bulgarilor și croaților din România. Sperăm din tot sufletul ca la edițiile viitoare ale festivalului să îi putem avea alături și pe frații noștri tătari din Crimeea”, a declarat Gelil Eserghep, președintele UDTTMR.

La conferința de presă de vineri, 1 septembrie, au mai luat parte și deputatul UDTTMR, Varol Amet, deputatul Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, Adrian Merka, și secretarul general al UDTTMR, Nida Ablez.

Afiș Festival Turco Tatar
Afiș Festival Turco Tatar

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*