Tânăr de 20 de ani, prins de polițiști drogat la volan, în Valu lui Traian

Mașină de Poliție

Un tânăr de 20 de ani a fost prins de polițiști drogat la volan, în Valu lui Traian.

Polițiștii au anunțat că la data de 24 iunie a.c., în jurul orei 00.40, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 20 de ani, care a condus un autoturism pe DN 3, în localitatea Valu lui Traian, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive.

În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru THC-5, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*