Vrei să votezi la Valu lui Traian? Mai ai timp să îți faci cartea de identitate

Centrul administrativ al comunei Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu
Centrul administrativ al comunei Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu

Cei care vor să voteze la Valu lui Traian mai au timp să își facă o carte de identitate cu domiciliul în această localitate.

Astfel, la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Valu lui Traian trebuie aduse următoarele documente: actele civile în original (certificat  de naștere, căsătorie, divorț, etc), actul de proprietate în original sau adeverință de la Registrul Agricol, buletin în original și chitanța că a fost achitată taxa de 7 lei. De asemenea, dacă este vorba de o persoană majoră care are copii în întreținere sunt aduse și certificatele de naștere ale copiilor în original.

Eliberarea unui act de identitate durează între trei zile și o lună, potrivit legii și cu posibilitățile de prelucrare a celor de la Constanța. Dar de regulă, durează 10 zile dacă documentele sunt în regulă și complete.

Programul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Valu lui Traian este de luni până vineri, între orele 7.30 – 15.30.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*